Hartă - Franța (Republic of France)

Pamânt >  Europa >  Franța

Franța (Republic of France)

Drapelul Franței
Franța (în , ), oficial Republica Franceză (în , ), este o republică constituțională unitară având un regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este euro. Deviza națională este „'” (în ), iar Drapelul Franței este format din trei benzi verticale colorate respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise.

Franța este o țară veche, formată în Evul Mediu feudal, și își trage numele de la poporul franc. De la începutul secolului al XVII-lea și până în prima jumătate a secolului al XX-lea, a posedat un vast imperiu colonial. Începând cu anii 1950, s-a angrenat în construcția Uniunii Europene. Ea este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului Europei, al Parlamentului European și al UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în ultimele două secole.

Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentaral automobileloral și în , aceasta în ciuda unor politici de .

Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014,

 
Valută / Limbă (comunicare) 
ISO Valută Simbol Significant Figures
EUR Euro (Euro) 2
ISO Limbă (comunicare)
EU Limba bască (Basque language)
BR Limba bretonă (Breton language)
CA Limba catalană (Catalan language)
CO Limba corsicană (Corsican language)
FR Limba franceză (French language)
OC Limba occitană (Occitan language)
Cartier (oraș) - Țară  

Hartă - Franța (Republic of France)

Latitudine / Longitudine : 46° 0' 0" N / 2° 0' 0" E | Fus orar : UTC+1:0 / UTC+2 | Valută : EUR | Telefon : 33  

Hartă

Google Earth-Hartă-Franța
Google Earth
Bing (motor de căutare)-Hartă-Franța
Bing (motor de căutare)
OpenStreetMap-Hartă-Franța
OpenStreetMap
Hartă-Franța2000px-France_map_Lambert-93_with_regions_and_departments_polygons-blank.svg.png
2000px-France_map_La...
2000x1898
freemapviewer.org
Hartă-Franța2000px-Map_France_1477-en.svg.png
2000px-Map_France_14...
2000x2156
freemapviewer.org
Hartă-FranțaFrance-regions.png
France-regions.png
1996x2085
freemapviewer.org
Hartă-FranțaFrance_topography_%26_population_density.jpg
France_topography_%2...
1940x1810
freemapviewer.org
Hartă-Franțafrance_pol91.jpg
france_pol91.jpg
1064x1094
freemapviewer.org
Hartă-Franța-france.jpg
france.jpg
2631x2705
www.footiemap.com
Hartă-Franța-Vichy_France_Map.jpg
Vichy_France_Map.jpg
2442x2589
upload.wikimedia.org
Hartă-Franța-France_map_blank.png
France_map_blank.png
2400x2400
upload.wikimedia.org
Hartă-Franța-France_map_modern.png
France_map_modern.pn...
2400x2400
upload.wikimedia.org
Hartă-Franța-large_detailed_physical_map_of_france_with_roads_and_cities_for_free.jpg
large_detailed_physi...
2218x2054
www.vidiani.com
Hartă-Franța-france_1921.jpg
france_1921.jpg
2469x1781
www.lib.utexas.edu
Hartă-Franța-France_map.jpg
France_map.jpg
2069x2098
map.vbgood.com
Hartă-Franța-France-Under-Louis-XI-Historical-Map.jpg
France-Under-Louis-X...
1677x2220
mappery.com
Hartă-Franța-France_map_with_Loire_highlighted.jpg
France_map_with_Loir...
1797x1796
upload.wikimedia.org
Hartă-Franța-PowerGridFranceMap.gif
PowerGridFranceMap.g...
1500x1845
sob-zine.org
Hartă-Franța-France_language_map_1550.jpg
France_language_map_...
1559x1726
upload.wikimedia.org
Hartă-Franța-map-of-france-regions.jpg
map-of-france-region...
1440x1714
www.gite.com
Hartă-Franța-MapFranceAND.gif
MapFranceAND.gif
1800x1350
www.gpspassion.com
Hartă-Franța-map-france-sncf.gif
map-france-sncf.gif
1500x1570
wecpark.com
Hartă-Franța-France-physical-map.gif
France-physical-map....
1412x1415
www.ezilon.com
Hartă-Franța-France-physical-map.gif
France-physical-map....
1412x1415
franceahead.co.uk
Hartă-Franța-France-political-map.gif
France-political-map...
1412x1411
www.ezilon.com
Hartă-Franța-France-road-map.gif
France-road-map.gif
1412x1410
www.ezilon.com
Hartă-Franța-ext_of_france_map7_1918.jpg
ext_of_france_map7_1...
1828x1078
images.nationmaster....
Hartă-Franța-map-of-france-regions.jpg
map-of-france-region...
1260x1500
2.bp.blogspot.com
1 2 3 4 5 6 

Island

Facebook

 mapnall@gmail.com