Platină

Platină
Platina este un element chimic din grupa metalelor platinice, aflat în poziția 78 în tabelul periodic al elementelor.

Platina este un element ce face parte din grupa metalelor platinice împreună cu paladiu (unul din cele mai scumpe metale, fiind de aproximativ 1,5 ori mai scump decât aurul). Plutoniul este bineînțeles mult mai scump, dar nu poate fi cumpărat pe piața liberă.

Este un metal tranzițional, dur, maleabil, ductil și prețios, de culoare gri-alb. Platina este un metal nobil rezistent la coroziune, și se găsește adesea asociat cu unele minereuri de cupru, de argint sau de nichel, și mai rar sub formă de depozite native (de exemplu, în Africa de Sud). Este folosit în confecționarea bijuteriilor, în echipamente de laborator, în medicina dentară și pentru realizarea protezelor dentare în aliaj cu aurul, pentru realizarea unor contacte electrice și mai ales în catalizatoarele autovehiculelor.

Calitățile platinei îl fac una dintre cele opt materii prime strategice considerate ca indispensabile în timp de război.

Platina era folosită în America precolumbiană, iar primele referințe europene privitoare la acest metal au apărut în 1557, în scrierile umanistului Jules César Scaliger (1484-1558), care l-a descris ca fiind un metal misterios provenind din minele situate între Darién (Panama) și Mexic.

Spaniolii au denumit acest metal platina, adică: „argint mic”, când l-au descoperit în Columbia; în : „argint”. Spaniolii îl considerau drept o impuritate a argintului și îl treceau drept rebut.