Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv ['mɒɟɒr 'ɲɛlv]) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii. Cele mai apropiate limbi de maghiară sunt hantî (numită tradițional ostiacă) și mansi (numită tradițional vogulă). Este vorbită de aproximativ 12,6 milioane de persoane, 9,8 milioane locuind în Ungaria. Există comunități maghiarofone în toate țările vecine cu Ungaria (România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Austria, Croația și Slovenia), și de asemenea importante comunități apărute prin emigrare în Statele Unite, Canada, Israel etc.
Din cele aproximativ 12,6 milioane de vorbitori ai limbii maghiare, 9,8 milioane trăiesc în Ungaria, unde maghiara este limba oficială. Ca importanță numerică, a doua cea mai mare grupare de vorbitori se află în România (1.259.914). Aici maghiara poate fi folosită și în administrația locală, în localitățile unde populația de naționalitate maghiară are o pondere de peste 20%. În Serbia (243.146 de vorbitori), maghiara este limbă de folosință oficială în localitățile în care minimum 15% din populație este maghiară. Și în localitățile din Slovenia (6.243 de maghiari) în care există „comunități naționale” maghiare, limba maghiară este oficială. În Slovacia (458.467 de maghiari), în regiunea Transcarpatia din Ucraina (161.618 de vorbitori) , în Austria (25.884 de vorbitori) și în Croația (10.231 de vorbitori) , maghiara are statut de limbă regională sau minoritară.
În afară de țările vecine cu Ungaria, în care maghiarii au statut de minoritate națională, mai trăiesc mulți vorbitori de limba maghiară și în emigrație. Cele mai mari comunități sunt în S.U.A. (86.406), Canada (51.500) și Israel (70.000).
Din cele aproximativ 12,6 milioane de vorbitori ai limbii maghiare, 9,8 milioane trăiesc în Ungaria, unde maghiara este limba oficială. Ca importanță numerică, a doua cea mai mare grupare de vorbitori se află în România (1.259.914). Aici maghiara poate fi folosită și în administrația locală, în localitățile unde populația de naționalitate maghiară are o pondere de peste 20%. În Serbia (243.146 de vorbitori), maghiara este limbă de folosință oficială în localitățile în care minimum 15% din populație este maghiară. Și în localitățile din Slovenia (6.243 de maghiari) în care există „comunități naționale” maghiare, limba maghiară este oficială. În Slovacia (458.467 de maghiari), în regiunea Transcarpatia din Ucraina (161.618 de vorbitori) , în Austria (25.884 de vorbitori) și în Croația (10.231 de vorbitori) , maghiara are statut de limbă regională sau minoritară.
În afară de țările vecine cu Ungaria, în care maghiarii au statut de minoritate națională, mai trăiesc mulți vorbitori de limba maghiară și în emigrație. Cele mai mari comunități sunt în S.U.A. (86.406), Canada (51.500) și Israel (70.000).
Țară
-
Muntenegru
În secolul al IX-lea, pe teritoriul Muntenegrului existau trei principate sârbești: Duklja, corespunzătoare aproximativ jumătății sudice a țării, Travunia, în vest, și, în nord. În 1042, arhontele Stefan Vojislav condus o revoltă care a dus la independența Dukljei și la stabilirea dinastiei Vojislavljević. Duklja și-a atins apogeul sub Voislav, fiul lui (1046-81), și nepotul lui Bodin (1081-1101). În secolul al XIII-lea, Zeta înlocuise Duklja ca nume al țării. La sfârșitul secolului al XIV-lea, partea de sud a Muntenegrului (Zeta) a intrat sub conducerea familiei nobiliare Balšić, apoi a, și până în secolul al XV-lea, Zeta era deja mai frecvent denumită Crna Gora (în venețiană: monte negro). Mari porțiuni a căzut sub controlul Imperiului Otoman din anul 1496 până la 1878. Unele părți au fost controlate de Veneția și apoi de succesorii ei, Primul Imperiu Francez și Austro-Ungaria. Din 1515 până în 1851, conducătorii statului au fost domnii-episcopi (vlădicii din Cetinje). a condus țara până în 1918. Din 1918, a fost o parte a Iugoslaviei. Pe baza unui, Muntenegru și-a declarat independența la 3 iunie în același an. -
România
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar. -
Serbia
Teritoriul a fost locuit din paleolitic, iar migrațiile slave în Balcani dintre secolele V-VII au dus la formarea câtorva suverane în Evul Mediu timpuriu, state care uneori au recunoscut în mod nominal suzeranitatea bizantină, francă și maghiară. Regatul Serbiei a obținut recunoașterea de către Vatican și Constantinopol în 1217, ajungând la apogeu în 1346 ca un Țarat Sârb de relativ scurtă durată. La mijlocul secolului al XVI-lea, întreaga Serbia modernă a fost anexată de otomani, dominație de Imperiul Habsburgic, care a spre Serbia Centrală pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, reușind să cucerească și să mențină sub control un cap de pod în Vojvodina modernă. La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția sârbă a dus la apariția statului național ca prima monarhie constituțională din regiune, care și-a extins ulterior teritoriul. După pierderile omenești dezastruoase din Primul Război Mondial și unificarea ulterioară a fostei coroane Habsburgice a Voivodinei (și a altor teritorii) cu Serbia, țara a cofondat, împreună cu alte popoare slave sudice, Iugoslavia, stat ce a existat în diferite configurații politice până la războaiele iugoslave din anii 1990. În procesul destrămării Iugoslaviei, Serbia a format o uniune statală cu Muntenegru care a fost însă dizolvată pe cale pașnică în 2006. În 2008, parlamentul provinciei Kosovo a declarat în mod unilateral independența acestui teritoriu, și a fost recunoscut de majoritatea țărilor membre ONU. -
Slovacia
Slavii au sosit pe teritoriul Slovaciei actuale în secolele al V-lea și al VI-lea. În secolul al VII-lea ei au jucat un rol semnificativ în crearea Imperiului lui Samo, iar în secolul al IX-lea s-a întemeiat Principatul Nitra, care a fost ulterior cucerit de către Principatul Moraviei pentru a înființa Moravia Mare. În secolul al X-lea, după dizolvarea Moraviei Mari, teritoriul a fost integrat în Principatul Ungariei, care avea să devină Regatul Ungariei în anul 1000. În 1241 și 1242, o mare parte a teritoriului a fost distrusă de mongoli în timpul invaziei lor din Europa Centrală și de Est. Zona a fost recuperată în mare parte datorită lui Béla al IV-lea al Ungariei, care a colonizat și germanii țipțeri, care au devenit un grup etnic important în zonă, în special în ceea ce astăzi reprezintă Slovacia centrală și de est. După Primul Război Mondial și dizolvarea Imperiului Austro-Ungar, Consiliul Național Cehoslovac a pus bazele Cehoslovaciei (1918-1939). O primă Republică Slovacă independentă existat în timpul celui de al Doilea Război Mondial ca totalitar, clero-fascist, unipartid al Germaniei Naziste. La sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a fost restabilită ca țară independentă. O lovitură de stat, în 1948 a pus bazele unui alt stat totalitar cu partid unic, sub, în timpul căruia țara a existat ca satelit al Uniunii Sovietice. Încercările de în Cehoslovacia au culminat cu primăvara de la Praga, care a fost zdrobită de invazia Pactului de la Varșovia în august 1968. În 1989, Revoluția de Catifea a pus capăt dominației comuniste asupra Cehoslovaciei. Slovacia a devenit un stat independent la 1 ianuarie 1993, după dizolvarea pașnică a Cehoslovaciei, uneori cunoscută sub numele de divorțul de catifea. -
Ungaria
Teritoriul Ungariei de astăzi a fost de secole o răscruce de drumuri pentru diverse popoare, între care celți, romani, triburi germanice, huni, slavi apuseni și avari. Bazele statului maghiar au fost stabilite la sfârșitul secolului al IX-lea e.n. odată cu cucerirea Bazinului Panonic de către marele conducător maghiar Árpád. Strănepotul său, Ștefan I, a urcat pe tron în anul 1000, transformând teritoriul respectiv într-un regat creștin. Până în secolul al XII-lea, Ungaria a devenit o putere regională, atingând. În urma bătăliei de la Mohács din 1526, a fost parțial ocupată de Imperiul Otoman (1541–1699). Ungaria a intrat sub stăpânire habsburgică la începutul secolului al XVIII-lea, reapărând apoi mai târziu ca entitate politică alături de Imperiul Austriac în statul dual Austro-Ungaria, o mare putere la începutul secolului al XX-lea.