Limba valonă
Limba valonă (nume nativ în limba valonă: walon; wallon, în franceză, respectiv waals, în olandeză) este o limbă romanică regională, vorbită ca o a doua limbă (după franceza valonă) în regiunea de vest și de sud a Belgiei, adică Valonia, și izolat în nordul Franței, vestul Luxemburgului și în Wisconsin (Statele Unite ale Americii), acolo unde valonii au emigrat de-a lungul timpului.
Aparține unui subgrup al limbilor romanice de vest, numit al limbilor oïl, dintre care franceza este cea mai cunoscută, răspândită și vorbită. Dintre toate limbile romanice oïl, valona a suferit influența cea mai mare în pronunție, vocabular și aparență din partea limbilor germanice înconjurătoare. Uneori, în mod eronat, valona este considerată un dialect francez. Valona nu trebuie, de asemenea, confundată cu franceza belgiană, care diferă de franceza vorbită în Franța doar în anumite "zone" minore ale vocabularului și pronunției.
Nu este tocmai potrivit să se vorbească despre o "dată de naștere" a limbii valone, în primul rînd pentru că o limbă nu se naște peste noapte, iar în al doilea rând pentru că momentul nașterii depinde de punctul de vedere adoptat. Astfel, dintr-un punct de vedere strict lingvistic, Louis Remacle a arătat că un mare număr de transformări pe care astăzi le considerăm tipice valonei au apărut între secolul VIII și secolul XII. Valona "era pe bună dreptate și definitiv individualizată pe la anul 1200 sau la începutul secolului XIII".
Totuși, textele "lingvistice" ale vremii nu vorbeau de valonă, deși pomeneau, printre altele, de picardă și de lotariană, în cadrul aceluiași domeniu lingvistic oilan.
Până în secolul XV, scriitorii regiunilor valone numeau limba lor drept "romană", atunci când voiau să o deosebească de altele. Prima atestare a cuvântului "wallon" în înțelesul lingvistic de azi ne vine de la începutul secolului al XVI-lea: în 1510 sau 1511, Jean Lemaire de Belges face trecerea de la "rommand" la "vualon":
* Et ceux cy parlent le vieil langage Gallique que nous appellons Vualon ou Rommand (...). Et de ladite ancienne langue Vualonne, ou Rommande, nous usons en nostre Gaule Belgique: Cestadire en Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liège, Lorraine, Ardenne et le Rommanbrabant, et est beaucoup differente du François, lequel est plus moderne, et plus gaillart.
* "Iar aceștia [locuitorii din Nivelles] vorbesc vechiul grai galic pe carele îl numim vualon sau rommand (...). Iar pe zisa bătrână limbă vualonă, sau rommandă, noi o folosim în a noastră Galie belgică: adică în Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liège, Lorraine, Ardenne și în Brabantul romanic, și [această limbă] este mult deosebită de dialectul francez, care este mai modern și mai voios."
Cuvântul "walon" primește astfel un înțeles mai apropiat celui de astăzi: cuprinsul părții romanice a Țărilor-de-Jos a provinciei Liège. Putem socoti că perioada când se stabilește hegemonia unificatoare în Valonia este un moment de vârf al istoriei lingvistice a valonei. Cristalizarea unei anumite identități valone, ca opus față de regiunile flamande din Țările-de-Jos, consacră cuvântul "valon" pentru a desemna oamenii "Văilor". De asemenea, puțin mai târziu, limba vorbită este resimțită de-a binelea ca diferită de franceza centrală și de alte variațiuni ale oilienelor din împrejurimi, ceea ce duce la părăsirea cuvântului "roman" în înțeles vag, pentru întrebuințarea cuvântului "valon", a cărui extensie lingvistică se suprapune cu înțelesul etnic și politic. De asemenea, aceasta este vremea când franceza ajunge sa înlocuiască latina în toate domeniile (conform Edictului de la Villers-Cotterêts, din 1539). Franceza se stabilește ca limbă didactică și face obiectul unei politici intense de uniformizare.
Într-un context în care conviețuiesc două limbi din aceeași familie, ele nu pot fi decât una împotriva celeilalte. Anii 1600 aduc sistemul grafic francez în Valonia. Tot din această epocă provin texte așternute pe hârtie într-o valonă scrisă, dar care nu pune în valoare tezaurul valonei vorbite.
Aparține unui subgrup al limbilor romanice de vest, numit al limbilor oïl, dintre care franceza este cea mai cunoscută, răspândită și vorbită. Dintre toate limbile romanice oïl, valona a suferit influența cea mai mare în pronunție, vocabular și aparență din partea limbilor germanice înconjurătoare. Uneori, în mod eronat, valona este considerată un dialect francez. Valona nu trebuie, de asemenea, confundată cu franceza belgiană, care diferă de franceza vorbită în Franța doar în anumite "zone" minore ale vocabularului și pronunției.
Nu este tocmai potrivit să se vorbească despre o "dată de naștere" a limbii valone, în primul rînd pentru că o limbă nu se naște peste noapte, iar în al doilea rând pentru că momentul nașterii depinde de punctul de vedere adoptat. Astfel, dintr-un punct de vedere strict lingvistic, Louis Remacle a arătat că un mare număr de transformări pe care astăzi le considerăm tipice valonei au apărut între secolul VIII și secolul XII. Valona "era pe bună dreptate și definitiv individualizată pe la anul 1200 sau la începutul secolului XIII".
Totuși, textele "lingvistice" ale vremii nu vorbeau de valonă, deși pomeneau, printre altele, de picardă și de lotariană, în cadrul aceluiași domeniu lingvistic oilan.
Până în secolul XV, scriitorii regiunilor valone numeau limba lor drept "romană", atunci când voiau să o deosebească de altele. Prima atestare a cuvântului "wallon" în înțelesul lingvistic de azi ne vine de la începutul secolului al XVI-lea: în 1510 sau 1511, Jean Lemaire de Belges face trecerea de la "rommand" la "vualon":
* Et ceux cy parlent le vieil langage Gallique que nous appellons Vualon ou Rommand (...). Et de ladite ancienne langue Vualonne, ou Rommande, nous usons en nostre Gaule Belgique: Cestadire en Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liège, Lorraine, Ardenne et le Rommanbrabant, et est beaucoup differente du François, lequel est plus moderne, et plus gaillart.
* "Iar aceștia [locuitorii din Nivelles] vorbesc vechiul grai galic pe carele îl numim vualon sau rommand (...). Iar pe zisa bătrână limbă vualonă, sau rommandă, noi o folosim în a noastră Galie belgică: adică în Haynau, Cambresis, Artois, Namur, Liège, Lorraine, Ardenne și în Brabantul romanic, și [această limbă] este mult deosebită de dialectul francez, care este mai modern și mai voios."
Cuvântul "walon" primește astfel un înțeles mai apropiat celui de astăzi: cuprinsul părții romanice a Țărilor-de-Jos a provinciei Liège. Putem socoti că perioada când se stabilește hegemonia unificatoare în Valonia este un moment de vârf al istoriei lingvistice a valonei. Cristalizarea unei anumite identități valone, ca opus față de regiunile flamande din Țările-de-Jos, consacră cuvântul "valon" pentru a desemna oamenii "Văilor". De asemenea, puțin mai târziu, limba vorbită este resimțită de-a binelea ca diferită de franceza centrală și de alte variațiuni ale oilienelor din împrejurimi, ceea ce duce la părăsirea cuvântului "roman" în înțeles vag, pentru întrebuințarea cuvântului "valon", a cărui extensie lingvistică se suprapune cu înțelesul etnic și politic. De asemenea, aceasta este vremea când franceza ajunge sa înlocuiască latina în toate domeniile (conform Edictului de la Villers-Cotterêts, din 1539). Franceza se stabilește ca limbă didactică și face obiectul unei politici intense de uniformizare.
Într-un context în care conviețuiesc două limbi din aceeași familie, ele nu pot fi decât una împotriva celeilalte. Anii 1600 aduc sistemul grafic francez în Valonia. Tot din această epocă provin texte așternute pe hârtie într-o valonă scrisă, dar care nu pune în valoare tezaurul valonei vorbite.