Siria (Syrian Arab Republic)
![]() |
![]() |
Drapelul Siriei |
O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diverselor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeeni și turci. Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeenii, șiiții, salafiții și yazidii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria.
Denumirea românească „Siria” era altădată sinonimă cu Levant (cunoscut în arabă ca al-Sham), deși statul modern cuprinde teritorii ale mai multor regate și imperii vechi, inclusiv civilizația eblană a mileniului 3 î. Hr. Capitala sa, Damasc, este printre cele mai vechi orașe locuite continuu. În epoca islamică, Damascul a fost sediul Califatului Omeiad și capitala provincială a Sultanatului Mameluc din Egipt.
Statul sirian modern a fost înființat după Primul Război Mondial ca mandat francez și reprezenta cel mai mare stat arab ce s-a ivit din fostul Levant arab stăpânit de otomani. A devenit independent ca republică parlamentară pe 24 octombrie 1945, când Siria a devenit membru fondator al Națiunilor Unite, act ce a încheiat juridic Mandatul Francez – cu toate că trupele franceze n-au părăsit țara până în aprilie 1946. Perioada de după obținerea independenței a fost tumultoasă și un număr mare de lovituri de stat militare și tentative de lovituri de stat au zguduit țara în perioada anilor 1949–71. Între 1958–61, Siria a intrat într-o scurtă uniune cu Egiptul, care s-a terminat cu lovitura de stat siriană din 1961. Republica Arabă Siriană a apărut la sfârșitul anului 1961, după referendumul constituțional din 1 decembrie, și a fost din ce în ce mai instabilă până la lovitura de stat ba'athistă din 1963, de pe urma căreia Partidul Ba'athist a ajuns la putere, menținându-se acolo până acum. Siria s-a aflat sub Dreptul de Urgență din 1963 până în 2011, suspendând în mod efectiv cele mai multe protecții constituționale pentru cetățeni, iar sistemul său de guvernământ este considerat nedemocratic. Bashar al-Assad a devenit președinte în 2000, fiind precedat de tatăl său Hafez al-Assad, care a fost în funcție din 1970 până în 2000.
În afară de Națiunile Unite, Siria mai este membră a unei organizații internaționale numită Mișcarea de Nealiniere; în prezent este suspendată din Liga Arabă și Organizația Cooperării Islamice și s-a autosuspendat din Uniunea Mediteraneană. Din martie 2011, o parte dintre sirieni, cu ajutor consistent din afara Siriei, este implicată într-o răzvrătire împotriva lui Assad și guvernului Partidului Ba'ath, aceasta fiind parte primăverii arabe, o represiune ce a dus la Războiul Civil Sirian și a făcut din Siria una dintre cele mai puțin pașnice țări din lume. Guvernul interimar alternativ sirian a fost format de grupul de opoziție Coaliția Națională Siriană, în martie 2013. Reprezentanții acestui guvern alternativ au fost invitați să ia locul Siriei în Liga Arabă.
Numele Siria este derivat din termenul luvian de secol 8 î. Hr. „Sura/i” și din denumirile grecești vechi: Σύριοι, Sýrioi, sau Σύροι, Sýroi, ambele fiind inițial derivate de la Aššūrāyu (Asiria) din Mesopotamia de nord. Oricum, din timpul Imperiului Seleucid (323-150 î. Hr.), acest termen a fost aplicat și pentru Levant, și din acest punct grecii au aplicat termenul fără distincție pentru asirienii din Mesopotamia și arameii din Levant. Opinia modernă academică larg acceptată susține puternic argumentul că cuvântul grec este asociat cu înruditul Ἀσσυρία, Asiria, fiind în fond derivat din akkadianul Aššur. În trecut, alții au crezut că este derivat din Syrion, numele pe care sidonienii l-au dat muntelui Hermon. Oricum, descoperirea inscripției Çineköy în 2000, pare să susțină teoria că termenul Syria derivă de la Asiria, a cărei patrie antică a fost localizată în nordul Irakului modern.
Teritoriul desemnat de cuvânt s-a schimbat cu timpul. Clasic, Siria se află la sfârștiul estului Mediteranei, între Arabia și sudul Asiei Mici din nord, incluzând părți din Irak și având o frontieră, despre care nu știm nimic sigur, în nord-est, pe care Pliniu cel Bătrân o descrie că include, de la vest la est, Commagene, Sophene și Adiabene.
În timpul lui Pliniu, în orice caz, acestă Sirie mai largă a fost divizată în trei provincii sub Imperiul Roman (dar politic independente una de alta): Iudeea, redenumită mai tâziu Palestina în 135 d. Hr. (regiunea corespunde cu Damascul și Libanul modern și cu regiunile Homs; Celesiria (sau „Siria goală”), aflată în sudul râului Eleuteris și în Irak.