Hartă - Bălți (Municipiul Bălţi)

Bălți (în ucraineană Бєльці, în rusă Бельцы, în poloneză Bielce, în germană și idiș Belz) este un oraș cu statut de municipiu, reședința Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Orașul se află în mijlocul stepei Bălțului, cu un relief de câmpie colinară, la 138 km nord de Chișinău, 65 km de la granița cu România (UE), vama Sculeni, și 120 km de la frontiera cu Ucraina, vama Otaci. Se învecinează cu raioanele Fălești, Glodeni, Rîșcani și Sîngerei. Municipiul Bălți este al treilea centru urban după mărime și populație din Republica Moldova, surclasat de Chișinău și Tiraspol. În componența municipiului sunt incluse satele Sadovoe și Elizaveta. În context teritorial orașul se împarte în 3 sectoare planimetrice: Centru (inclusiv cartierele Țigănia, Teioasa și Berestecico); Pământeni (inclusiv cartierele Jubiliar și Dacia); Slobozia și două formațiuni locuibile Molodova, Bălții Noi. Clima este temperat continentală, iar cele mai importante râuri care trec prin oraș sunt Răut și Răuțel. Ca infrastructură, lungimea totală a drumurilor din municipiu este de 220,7 km cu o suprafață de 1.478,5 m². Localitatea este un important nod de transport din nordul republicii, cu o infrastructură de transport dezvoltată care asigură legături rutiere, feroviare și aeriene cu toate regiunile republicii și alte țări. Industria municipiului este reprezentată de 40 de întreprinderi.

Prima atestare certă a orașului Bălți apare în comentariile legate de expediția polonezilor împotriva Imperiului Otoman din 1620. În 1766, feciorii negustorului Panait Sandu, Costache și Iordache, intraseră în posesia moșiei Bălților, satul Slobozia-Bălților revenind mănăstirii Sfântului Spiridon din Iași. În 1779 evreii se instalează la Bălți, drepturile lor fiind reglementate conform acordului din 1782. În 1817 - 244 familii evreiești trăiau la Bălți. În 1812 este anexat de Imperiul Rus odată cu partea de răsărit a Moldovei (atunci denumită Basarabia ca gubernie), mulți funcționari și militari ruși, precum și negustori și meșteșugari armeni și evrei, instalându-se atunci în oraș. La sfârșitul secolului al XIX-lea populația băștinașă românească devine minoritară, majoritatea fiind reprezentată de evrei. Ca urmare a unirii primei Republici Moldova cu România, orașul intră în componența României în 1918, devenind reședință de județ. În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, odată ce Basarabia devine o parte a Uniunii Sovietice, populația în care noul regim nu avea încredere (acei băștinași care fuseseră slujbași ai administrației românești, preoți, rușii albi, refugiații din URSS care fugiseră de colectivizare sau de Holodomor, așa-zișii „chiaburi” (1949, Operațiunea Sud), reprezentanții cultului Martorii lui Iehova (1951, Operațiunea Nord) a fost deportată în Kazahstan și Siberia, fie ca deținuți în Gulag, fie ca maziliți cu reședință forțată. Mulți evrei au fugit în Bucovina după intrarea trupelor sovietice în Bălți. În 1941 la Limbeni pe lângă Bălți a fost organizat unul din trei lagăre de concertare a evreilor bălțeni. „În lagărul de lângă Bălți nu a fost ca la Auschwitz sau Birkenau. A fost un lagăr de concentrare în care nici măcar nu a fost nevoie de gazare.”. Acolo oameni stăteau la un loc, aduși ca niște vite de prin tîrgurile din jur și chiar din sate, acolo pe unde se mai aciuaseră cîțiva. Erau zile în care mureau cu zecile înghețați de frig sau de foame. „Caci primul lucru pe care trebuiau sa-l facă premilitarii dimineața era "curățenia". Adică să-i ia din lagăr pe evreii morți și să-i ducă într-o pădure din apropiere. "Erau zvârliți într-o bortă mare, plină cu var, ca să ardă". În 1944 în Bălți au fost organizate două lagăre de concentrare în care erau deținuți 50 000 de prizonieri români, germani și de alte naționalități. Mulți au decedat din cauza condițiilor, bolilor sau erau executați, corpurile lor fiind îngropate în morminte comune din preajmă. Supraviețuitorii au fost exilați în Siberia sau Asia Centrală. În regimul comunist, orașul a devenit un centru industrial important pentru nordul Moldovei, cu o populație în mare parte nouă, fie băștinașă venită de la sate, fie rusească sau ucraineană.

La 1 ianuarie 2011 populația stabilă a municipiului constituia 149,1 mii persoane, inclusiv: 144,2 mii urbană și 4,9 mii rurală. Sub aspect religios cea mai mare parte a bălțenilor sunt ortodocși - 110 961 persoane (86,98%). În ianuarie 1995 localitatea Bălți devine municipiu.

Suprafața municipiului Bălți este de 7801 ha, dintre care: orașul Bălți - 4143 ha, satul Elizaveta - 2677 ha, satul Sadovoe - 980 ha. Fondul funciar este structurat astfel: terenuri cu destinație agricolă - 3 331 ha; terenuri ale localităților - 2 669 ha; terenuri destinate industriei, transporturilor, comunicațiilor și cu altă destinație specială - 990 ha; terenuri ale fondului silvic și destinate protecției mediului - 530 ha; terenuri ale fondului apelor - 275 ha; terenuri destinate fondului de rezervă – 6 ha.