Insula Petru I (Peter I Island)
Insula Petru I (în ) este o insulă vulcanică nelocuită din Marea Bellingshausen, aflată la Antarcticii. Este revendicată ca dependență a Norvegiei, și, împreună cu Țara Regina Maud și cu Insula Bouvet, formează una dintre cele trei teritorii dependente ale Norvegiei în Antarctica și Subantarctica. Insula Petru I are 11 pe 19 km, cu o arie totală de . Cel mai înalt punct este vârful ultraproeminent, cu altitudine de 1640 m Lars Christensen. Aproape întreaga insulă este acoperită cu un ghețar și este înconjurată de banchiză de gheață aproape de-a lungul întregului an, ceea ce o face să fie inaccesibilă aproape permanent. Există foarte puține forme de viață pe insulă, în afară de păsări marine și foci.
Insula a fost descoperită de Fabian Gottlieb von Bellingshausen la 21 ianurie 1821 și a fost botezată după țarul Petru I al Rusiei. Abia la 2 februarie 1929 au ajuns pe insulă primii oameni, în cadrul celei de no, finanțată de en și condusă de no și no. Aceștia au revendicat insula în numele Norvegiei, care a anexat-o în 1931 și a transformat-o în dependență în 1933. Următoarea debarcare a avut loc în 1948, după care insula a făcut subiectul unor cercetări științifice și al practicării turismului pe scară restrânsă. În 1961, insula a fost inclusă în zonele în care se aplică Tratatul Antarcticii. Din 1987, există pe insulă o stație meteorologică automată. Trei expediții de radioamatori au vizitat insula, și sporadic debarcă acolo turiști.
Insula Petru I este una dintre cele două teritorii din Antarctica revendicate de Norvegia, celălalt fiind Țara Reginei Maud. Insula Petru I este singurul teritoriu revendicat între meridianele de 90° și 150° longitudine vestică și este singurul care nu este un sector. Fiind situată la sud de paralela de 60° latitudine sudică, teritoriul insulei constituie subiect al Tratatului Antarcticii. Tratatul asigură liberul acces la insulă pentru cercetări științifice și declară că nu poate fi folosit decât în scopuri pașnice. Norvegia, Australia, Franța, Noua Zeelandă și Regatul Unit și-au recunoscut reciproc teritoriile revendicate în Antarctica.
Administrația norvegiană a insulei este efectuată prin intermediul Departamentului de Afaceri Polare din cadrul Ministerului Justiției și Siguranței Publice, cu sediul la Oslo. Anexarea insulei este reglementată prin intermediul Legii de Dependență din 24 martie 1933. Acesta stabilește aplicabilitatea pe insulă a legii penale, legislației civile și de procedură, pe lângă alte legi care specifică explicit că sunt valabile și pe insulă. Mai mult, ea stabilește că tot terenul aferent insulei aparține statului și interzice stocarea sau detonarea de produse nucleare.
De la 5 mai 1995, legea norvegiană a impus ca toată activitatea norvegiană din Antarctica, inclusiv din Insula Petru I, să urmeze legea ecologică internațională pentru Antarctica. Toți cetățenii norvegieni care plănuiesc activități pe Insula Petru I trebuie astfel să raporteze Institutului Polar Norvegian, care poate interzice orice activitate neconformă. Toate persoanele care vizitează insula trebuie să respecte legile privitoare la protecția naturii, tratarea deșeurilor, poluare, și să dețină asigurări pentru operațiuni de căutare și salvare.
Insula a fost descoperită de Fabian Gottlieb von Bellingshausen la 21 ianurie 1821 și a fost botezată după țarul Petru I al Rusiei. Abia la 2 februarie 1929 au ajuns pe insulă primii oameni, în cadrul celei de no, finanțată de en și condusă de no și no. Aceștia au revendicat insula în numele Norvegiei, care a anexat-o în 1931 și a transformat-o în dependență în 1933. Următoarea debarcare a avut loc în 1948, după care insula a făcut subiectul unor cercetări științifice și al practicării turismului pe scară restrânsă. În 1961, insula a fost inclusă în zonele în care se aplică Tratatul Antarcticii. Din 1987, există pe insulă o stație meteorologică automată. Trei expediții de radioamatori au vizitat insula, și sporadic debarcă acolo turiști.
Insula Petru I este una dintre cele două teritorii din Antarctica revendicate de Norvegia, celălalt fiind Țara Reginei Maud. Insula Petru I este singurul teritoriu revendicat între meridianele de 90° și 150° longitudine vestică și este singurul care nu este un sector. Fiind situată la sud de paralela de 60° latitudine sudică, teritoriul insulei constituie subiect al Tratatului Antarcticii. Tratatul asigură liberul acces la insulă pentru cercetări științifice și declară că nu poate fi folosit decât în scopuri pașnice. Norvegia, Australia, Franța, Noua Zeelandă și Regatul Unit și-au recunoscut reciproc teritoriile revendicate în Antarctica.
Administrația norvegiană a insulei este efectuată prin intermediul Departamentului de Afaceri Polare din cadrul Ministerului Justiției și Siguranței Publice, cu sediul la Oslo. Anexarea insulei este reglementată prin intermediul Legii de Dependență din 24 martie 1933. Acesta stabilește aplicabilitatea pe insulă a legii penale, legislației civile și de procedură, pe lângă alte legi care specifică explicit că sunt valabile și pe insulă. Mai mult, ea stabilește că tot terenul aferent insulei aparține statului și interzice stocarea sau detonarea de produse nucleare.
De la 5 mai 1995, legea norvegiană a impus ca toată activitatea norvegiană din Antarctica, inclusiv din Insula Petru I, să urmeze legea ecologică internațională pentru Antarctica. Toți cetățenii norvegieni care plănuiesc activități pe Insula Petru I trebuie astfel să raporteze Institutului Polar Norvegian, care poate interzice orice activitate neconformă. Toate persoanele care vizitează insula trebuie să respecte legile privitoare la protecția naturii, tratarea deșeurilor, poluare, și să dețină asigurări pentru operațiuni de căutare și salvare.
Hartă - Insula Petru I (Peter I Island)
Hartă
Țară - Antarctida
Antarctida este un continent situat în jurul Polului Sud; face parte din regiunea polară Antarctica acoperită de ghețari. A fost ultimul ținut explorat de pe glob. Sub aspect morfologic ea este o platformă continentală muntoasă cu un strat de gheață cu o grosime de până la 4,8 km și înconjurată de ape înghețate. În Antarctida nu există țări sau populație autohtonă. Singurii locuitori sunt cercetătorii științifici, nevoiți să lucreze la temperaturi de până la -80 °C. Primul biolog din lume care a cercetat viața antarctică a fost românul Emil Racoviță în timpul expediției efectuate la bordul navei Belgica.
Deși legendele și speculațiile despre un pământ sudic numit Terra Australis datează încă din antichitate, primele descoperiri dovedite ale unor părți din continent au avut loc aproape simultan în 1820, iar prima debarcare verificată a avut loc în 1821. O hartă din 1513 a amiralului otoman Piri Reis conține totuși, în mod neexplicat, un continent sudic care seamănă oarecum cu Antarctida.
Deși legendele și speculațiile despre un pământ sudic numit Terra Australis datează încă din antichitate, primele descoperiri dovedite ale unor părți din continent au avut loc aproape simultan în 1820, iar prima debarcare verificată a avut loc în 1821. O hartă din 1513 a amiralului otoman Piri Reis conține totuși, în mod neexplicat, un continent sudic care seamănă oarecum cu Antarctida.