Noua Caledonie (New Caledonia)
Teritoriile din vestul Pacificului au fost populate încă de acum 50.000 de ani. Popoarele care au colonizat arhipelagurile melaneziene se numesc Lapita. Din secolul XIX în insulă au sosit polinezieni care s-au amestecat cu populația indigenă.
Navigatorii europeni au descoperit insulele în secolul XVIII. James Cook a descoperit insula Grande Terre și a denumit-o Noua Caledonia, Caledonia fiind numele latin al Scoției. Comercianți europeni și nord-americani au început să facă comerț cu insulele, dar deoarece au devenit din ce în ce mai neonești și din cauza introducerii bolilor noi s-au creat tensiuni repetate între populațiile locale și aceștia. Ulterior, locuitori din insule au fost utilizați ca sclavi pe plantațiile de trestie de zahăr în Fiji și Queensland.
În secolul XIX misionari creștini au debarcat pe insulă și au produs schimbări profunde ale culturii locuitorilor, multe din obiceiurile străvechi pierzându-se. În 1853 Napoleon al III-lea a declarat insula ca posesiune franceză și până în 1922 în insulă au fost trimiși peste 22.000 de pușcăriași, inclusiv criminali și prizonieri politici. La sfârșitul epocii coloniei penale, coloniștii europeni (inclusiv pușcăriași) și lucrătorii din sudul Asiei depășeau din punct de vedere numeric indigenii, aceștia fiind discriminați printr-un sistem gen apartheid - Code de l'Indigénat.
Până în 1946 Noua Caledoine a fost o colonie franceză, ulterior aceasta devenind teritoriu de peste mări. Din 1985 mișcarea de independență a devenit din ce în ce mai puternică, Front de Libération Nationale Kanak Socialiste (FLNKS) fiind una dintre cele mai virulente organizații. În 1988 a avut loc o luare de ostateci în Ouvéa ce a dus la semnarea acordurilor de la Matginon și ulterior a acordurilor de la Nouméa ce descriu procesul de devoluție, oferă o cetățenie caledoniană separată, simboluri naționale separate și un referendum programat în 2014 asupra independenței sau rămânerii în cadrul republicii franceze.