Pula botswaneză

Pula botswaneză
P
Pula este moneda folosită în Botswana, 1 pula = 100 thebe. Pula literal înseamnă ploaie în Tswana/SeTswana, deoarece ploaia este foarte rară în Botswana din cauza cantității reduse de precipitații ce caracterizează clima deșertului Kalahari.

Pula a fost introdusă în 1976, înlocuind Randul sud-african. În ciuda unei devalorizări cu 12% în mai 2005, pula rămâne una dintre cele mai puternice valute din Africa.

Țară
  • Botswana
    Botswana, numele oficial, Republica Botswana (Setswana: Lefatshe la Botswana) este o țară din partea de sud a Africii. Fost protectorat britanic al Bechuanaland, Botswana și-a adoptat denumirea după obținerea independenței față de coroana britanică la 30 septembrie 1966. Vecinii Botswanei sunt la sud Africa de Sud, la vest Namibia, la nord Zambia și Zimbabwe la nord-est. Economia, legată foarte mult de cea a Africii de Sud, se bazează în primul rând pe minerit (în special diamante), creșterea vitelor și turism. Numele țării vine de la cel mai mare grup etnic Tswana.

    Săpături arheologice au arătat că hominizii au trăit în perimetrul Botswanei de două milioane de ani. Unelte din piatră și rămășițe din faună au arătat că toate zonele țării au fost populate cu cel puțin 400, 000 de ani în urmă. În octombrie 2019, oamenii de știință au afirmat că Botswana este locul de naștere al omului modern (Homo sapiens), cu 200, 000 de ani în urmă.