Limba belarusă

Limba belarusă
Belarusa (беларуская мова) este una dintre limbile ramurii de răsărit a limbilor slave, împreună cu limba rusă și limba ucraineană, și este vorbită de către belaruși. Limba belarusă este vorbită în Republica Belarus și în cîteva teritorii învecinate (mai cu seamă provincia Białystok din Polonia), și în prezent este limba oficială a Belarusului împreună cu limba rusă. În trecut se folosea termenul "limba bielorusă". Acest termen era preluat prin filieră rusă și avea ca scop susținerea teoriei conform căreia numele este o derivare a termenului rusă/Rusia, pe când noua versiune întărește teoria conform căreia numele provine de la Rutenia. Schimbarea numelui limbii, precum și a denumirii poporului, dar și a țării (din Bielorusia în Belarus) a fost cerută în anii '90 de către proaspăt independentul stat Belarus.

Limba belarusă își are rădăcinile într-un vechi dialect al limbii rutene (limba slavă estică) vorbite în Marele Ducat al Lituaniei, care a fost până în 1696 limba oficială a ducatului. Prima tipărire a Bibliei într-o limbă slavă răsăriteană a fost în belarusa veche. Deși în secolul al XVI-lea limba belarusă a fost folosită în mediile culturale cele mai elevate, numeroși oameni de cultură belaruși fiind reprezentanți ai Renașterii, până la sfârșitul secolului al XVII-lea populația vorbitoare a acestei limbi s-a redus la jumătate, urmare a multelor războaie din această perioadă; în plus, prin declararea polonezei ca limbă oficială, s-a ajuns ca numai țăranii și o mică parte din nobilime să o mai vorbească. La sfârșitul secolului al XVIII-lea teritoriile belarușilor au fost anexate Rusiei imperiale, ceea ce a înrăutățit situația limbii și mai mult. Până la începutul secolului al XX-lea foarte puțini scriau în limba belarusă, țăranii fiind neștiutori de carte, iar oamenii cultivați preferând să scrie în rusă, poloneză sau idiș, cu foarte puține excepții.

O dezvoltare a limbii belaruse a avut loc o dată cu apariția, în timpul Primului Război Mondial, a Republicii Populare Belarus. Acest stat nu a apucat nici măcar să își definească teritoriul sau să aibă o constituție ori o armată, fiind foarte curând înglobat în Uniunea Sovietică. Profitând de politica sovietică de revitalizare a culturilor naționale (коренизация, korenizația), belarușii au început o campanie de promovare a limbii lor în administrație, justiție, cultură, etc. Acest proces s-a oprit și chiar s-a inversat în anii 1930 prin impunerea forțată a limbii ruse.

Abia o dată cu Perestroika anilor 1980 a început redresarea limbii belaruse, culminând în 1990 cu declararea ei ca limbă oficială în RSS Belarus. După independența Republicii Belarus în 19 septembrie 1991 a reînceput campania de belarusizare a țării, care însă a fost grav afectată în 1995 când în urma unui referendum limba rusă a căpătat drepturi egale cu limba belarusă, ceea ce a generat un curent de rusificare. În prezent există temerea că limba belarusă este în pericol de dispariție, deși noua elită urbană din Belarus poate fi privită ca un semn de speranță în revigorarea limbii.

Țară
  • Belarus
    Belarus (în ; în sau Белоруссия, transliterat Belorussia, ), denumită oficial Republica Belarus, este o țară fără ieșire la mare, aflată în Europa de Est, vecină cu Rusia către nord-est, Ucraina către sud, Polonia către vest, și Lituania și Letonia către nord-vest. Capitala țării este Minsk; printre alte orașe mari se numără Brest, Hrodna, Gomel, Moghilău și Vitebsk (Vițebsk). Peste 40 % dintre cei sunt împăduriți, iar principalele sectoare economice sunt agricultura și industria prelucrătoare.

    Până în secolul al XX-lea, teritoriile Belarusului modern au aparținut mai multor țări, între care se numără Principatul Poloțkului, Marele Ducat al Lituaniei, Uniunea Polono-Lituaniană, și Imperiul Rus. După Revoluția Rusă, Belarusul a devenit republică constituentă a Uniunii Sovietice, primind numele de Republica Sovietică Socialistă Bielorusă (RSSB). Frontierele Belarusului au luat forma lor actuală în 1939–1945, când unele teritorii ale celei de a doua republică Poloneză i-au fost incorporate în urma invaziei sovietice a Poloniei. Țara și teritoriul său au fost devastate de al Doilea Război Mondial, în timpul căruia Belarusul a pierdut circa o treime din populație și mai mult de jumătate din resursele economice. Republica s-a dezvoltat din nou în anii postbelici. În 1945, RSS Bielorusă a devenit membră fondatoare a Națiunilor Unite, împreună cu alte 50 de state ale lumii.