Limbă - Limba bulgară

Limbă  >  Limba bulgară

Limba bulgară

Limba bulgară (български език, AFI: ) este o limbă indo-europeană, care aparține de ramura sudice a limbilor slave, împreună cu macedoneana, sârbo-croata și slovena. Limba bulgară este foarte asemănătoare cu limba macedoneană. Mulți lingviști consideră că aceasta ar fi de fapt numai o formă scrisă a dialectelor bulgărești sud-vestice (pe când limba bulgărească standardizată a fost alcătuită pe baza dialectelor de la Marea Neagră). La apariția statului bulgar, limba oficială era limba greacă. Abia după apariția alfabetului chirilic și după creștinarea bulgarilor, limba oficială a devenit limba bulgară.

Limba bulgară face parte din uniunea lingvistică balcanică și prezintă mai multe inovații lingvistice care o disting de celelălte limbi slave (în afară de macedoneană), spre exemplu eliminarea declinării nominale, folosirea articolului hotărât enclitic, lipsa formelor de infinitiv și reținerea și dezvoltarea sistemului verbal din slava veche.

Bulgara este limba oficială în Bulgaria, mai fiind vorbită și de comunități din Republica Macedonia, Canada, Grecia, Ungaria, Israel, Republica Moldova, România, Serbia, Turcia, Ucraina și SUA, având un număr total de vorbitori estimat la 9 milioane. Vorbitorii de limbă bulgară se numesc bulgari.

Limba bulgară folosește alfabetul chirilic, dar există și un alfabet latin pentru respectarea unor norme de standard internaționale. Bulgara modernă a apărut începând cu sec. al XVI-lea, evoluând din slavonă, și trecând în sec. XVIII-XIX prin modernizări ale gramaticii și sintaxei.

Țară

Bulgaria

Bulgaria (în, ) este o țară din Europa de Sud-Est. Se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Cu un teritoriu de, Bulgaria este a 14-a țară ca mărime din Europa. Poziția sa a făcut din ea o răscruce istoric a diverselor civilizații, devenind locul unde s-au găsit cele mai vechi artefacte și dovezi ale prelucrării metalelor din lume.

Culturile preistorice au început să se dezvolte în Bulgaria de astăzi în neolitic. Istoria sa antică a fost marcată de prezența tracilor, și ulterior de a grecilor și romanilor. Apariția poporului și statului bulgar unificat datează de la Primul Imperiu Bulgar, care a dominat mare parte din Balcani și a funcționat ca centru cultural al popoarelor slave în Evul Mediu. După căderea celui de al Doilea Imperiu Bulgar în 1396, teritoriul său a căzut sub dominație otomană timp de aproape 500 de ani. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 a avut ca rezultat apariția celui de al treilea stat bulgăresc, devenit independent în 1908. Anii ce au urmat au fost marcați de conflicte cu vecinii, în contextul cărora Bulgaria s-a aliat cu Germania în ambele războaie mondiale. În 1946, a devenit stat comunist cu partid unic până în 1989, când Partidul Comunist Bulgar a permis alegeri libere. După 1990, Bulgaria a devenit o democrație și o economie de piață.

Limbă

Bulgarian language (English)  Lingua bulgara (Italiano)  Bulgaars (Nederlands)  Bulgare (Français)  Bulgarische Sprache (Deutsch)  Língua búlgara (Português)  Болгарский язык (Русский)  Idioma búlgaro (Español)  Język bułgarski (Polski)  保加利亚语 (中文)  Bulgariska (Svenska)  Limba bulgară (Română)  ブルガリア語 (日本語)  Болгарська мова (Українська)  Български език (Български)  불가리아어 (한국어)  Bulgarian kieli (Suomi)  Bahasa Bulgaria (Bahasa Indonesia)  Bulgarų kalba (Lietuvių)  Bulgarsk (Dansk)  Bulharština (Česky)  Bulgarca (Türkçe)  Бугарски језик (Српски / Srpski)  Bulgaaria keel (Eesti)  Bulharčina (Slovenčina)  Bolgár nyelv (Magyar)  Bugarski jezik (Hrvatski)  ภาษาบัลแกเรีย (ไทย)  Bolgarščina (Slovenščina)  Bulgāru valoda (Latviešu)  Βουλγαρική γλώσσα (Ελληνικά)  Tiếng Bulgaria (Tiếng Việt) 
 mapnall@gmail.com