Limba kirghiză

Limba kirghiză
Limba kirghiză sau kirchiză (кыргыз тили, кыргызча, kyrgyz tili, kyrgyzça, قىرعىزچا, قىرعىز تىلى) este o limbă turcică, care, alături de rusă este una din cele două limbi oficiale ale Kîrghîzstanului. Kirghiza este cea mai apropiată de limba altai, dar mai îndepărtată de limba kazahă.

Kirghiza este vorbită de aproximativ 5 milioane dintre care cei mai mulți, circa 4 milioane, se găsesc în Kîrghîzstan, iar restul vorbitorilor nativi se găsesc în China, Afghanistan, Kazakhstan, Tadjikistan, Turcia, Uzbekistan, Pakistan și Rusia. Limba kirghiză a fost inițial scrisă în alfabetul arab până la mijlocul secolului 20, când un alfabet de tip latin a fost utilizat pentru o scurtă perioadă de timp. Ulterior, datorită ocupației Uniunii Sovietice și a predominantei influențe a limbii ruse, o formă modificată a alfabetului chirilic a fost introdusă. Deși scrierea cu caractere chirilice a rămas în utilizare până astăzi, folosirea alfabetului arab este comună comunicării între kirghizi. După colapsarea imperiului sovietic, în 1991, o idee devenită populară a fost reîntoarcerea la folosirea alfabetului latin folosit anterior încorporării Kîrghîzstanului în „marea familie a popoarelor sovietice”. Ideea nu a fost niciodată pusă în realitate.

Țară
  • Kârgâzstan
    Republica Kârgâză (sau Kârgâzstan, denumire scrisă uneori cu î în loc de â, sau sub formele Kirghizstan, Kirghiztan; în kirghiză Кыргызстан, în ) este o țară din Asia Centrală.

    Se învecinează la nord cu Kazahstanul, la vest cu Uzbekistanul, la est cu China, iar în sud-vest cu Tadjikistanul.