Limbă - Limba malaieză

Limbă  >  Limba malaieză

Limba malaieză

Limba malaieză, uneori scrisă și limba malaeză (în limba malaieză: bahasa Melayu, iar în scriere jawi بهاس ملايو), este o limbă austroneziană vorbită de populațiile malaieze, originare din Arhipelagul Malay din sud-estul Asiei, în țări cum sunt Indonezia, Malaysia, Brunei, Singapore, Tailanda de sud, sudul Filipinelor și în fapt până la îndepărtata „Insulă a Crăciunului” în Australia. Limba a primit statutul de lingua franca a regiunii în epoca sultanului de Mallaca, în secolul al XV-lea și al XVI-lea. Aceasta este cauza pentru care limba malaieză este de natură recentă, începând să capete importanță la nivel mondial.

Malaieza peninsulară este limba oficială și limba națională a sultanatului Brunei și a Federației Malaysiei, unde este denumită bahasa Malaysia.

Limba oficială din Republica Indonezia, denumită bahasa Indonesia, este clasată ca fiind limba malaieză locală. Aceasta prezintă unele diferențe față de malaieza peninsulară, dar divergențele nu pot împiedica inteligibilitatea locuitorilor indonezieni și malaysieni, chiar dacă indoneziana standard cuprinde aporturi ale limbii olandeze și ale limbilor regionale, bahasa daerah, de exemplu, javaneza.

Indoneziana și malaieza au 80% din vocabular comun.

Malaieza este și una dintre cele patru limbi oficiale ale Republicii Singapore.

Indoneziana este și una dintre limbile de uz din Republica Timorul Oriental.

Țară

Brunei

Brunei, oficial Statul Brunei, Domiciliul Păcii (malay: Negara Brunei Darussalam), este o țară insulară situată pe coasta insulei Borneo din Asia de Sud-Est. Cu excepția coastei Mării Chinei du Sud este înconjurat complet de statul Sarawak din Malaezia și este separat în două teritorii de orașul Limbang, ce face parte din statul Sarawak.

Brunei este rămășița unui puternic sultanat ce și-a re-câștigat independența față de Regatul Unit pe data de 1 ianuarie 1984. Ziua Națională, care celebrează obținerea independenței, este susținută conform tradiției pe 23 Februarie.

Insula Crăciunului

Teritoriul Insulei Crăciunului sau Insula Crăciunului este un mic teritoriu, fără guvernare proprie, aparținând de Australia, aflat în Oceanul Indian, la 2.360 km Nord-Vest de Perth în Australia de Vest și 500 km la Sud de Jakarta, Indonezia.

Are o topografie naturală unică ce a stârnit interesul oamenilor de știință și naturaliștilor datorită numărului de specii de floră și faună endemică care a evoluat in izolare și neperturbate de locuitorii umani.

Insulele Cocos

Teritoriul Insulelor Cocos (Keeling) sau simplu Insulele Cocos (engleză: Cocos Islands) sau Insulele Keeling (engleză: Keeling Islands) sunt un grup de insule din Oceanul Indian, teritoriu Australian.


Malaezia

Malaysia, după denumirea veche, Malaezia (în jawi, مليسيا), este o țară în Asia de Sud-Est, care cuprinde două teritorii distincte: partea de sud (Peninsula Malaezia și insulele adiacente) și partea de nord cu insula Borneo. Peninsula Malaysia se învecinează la nord cu Thailanda, iar la est cu Marea Chinei de Sud. Prin intermediul Strâmtorii Malacca, Malaysia are frontiere maritime cu Indonezia și Singapore, în sud și vest. Malaysia Insulară se află în sud-vestul Mării Chinei de Sud, la sud de Brunei și la nord de Indonezia, făcând frontieră maritimă cu Filipinele. Capitala Malaysiei este Kuala Lumpur.

Numele nativ al Malaysiei, în limba malaieză, este Persekutuan Malaysia. În limba română, până în anul 2005 țara era cunoscută mai ales sub numele de „Malaezia” sau „Republica Malaezia”. Această denumire a circulat un timp alături de denumirea noua impusă, din 2005, Malaysia. Astfel, în ''Statele lumii. Mică Enciclopedie'' (Horia C. Matei ș.a., Editura științifică și enciclopedică, București, 1976, ediția a II-a) apare doar „Malaysia”. La fel, în Mic dicționar enciclopedic (coord. Mircea Mâciu ș.a., Editura științifică și enciclopedică, București, 1986, ed. a III-a), această țară este denumită Malaysia. Există, în schimb, „Arhipelagul Malaez”. În 2005, noul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM, ediția a II-a, 2005) a impus drept unică formă corectă a denumirii acestei țări, în limba română: „Malaysia”.

Singapore

Singapore, oficial Republica Singapore, este un oraș-stat insular și cea mai mică țară din Asia de Sud-Est. Este situat în sudul Peninsulei Malay și a statului malaysian Johor, 137 km nord de la ecuator.

Conform unei analize publicate de Culture Trip în 2016, face parte din primele zece cele mai moderne orașe din lume.

Limbă

Malay language (English)  Lingua malese (Italiano)  Maleis (Nederlands)  Malais (Français)  Malaiische Sprache (Deutsch)  Língua malaia (Português)  Малайский язык (Русский)  Idioma malayo (Español)  Język malajski (Polski)  马来语 (中文)  Malajiska (Svenska)  Limba malaieză (Română)  マレー語 (日本語)  Малайська мова (Українська)  Малайски език (Български)  말레이어 (한국어)  Malaijin kieli (Suomi)  Bahasa Melayu (Bahasa Indonesia)  Malajų kalba (Lietuvių)  Malajisk (Dansk)  Malajština (Česky)  Malayca (Türkçe)  Malajski jezik (Српски / Srpski)  Malai keel (Eesti)  Maláj nyelv (Magyar)  Malajski jezik (Hrvatski)  ภาษามลายู (ไทย)  Malajiešu valoda (Latviešu)  Μαλαϊκή γλώσσα (Ελληνικά)  Tiếng Mã Lai (Tiếng Việt) 
 mapnall@gmail.com