Drapelul Eritreei

Drapelul Eritreei
Drapelul național al Eritreei adoptat la 5 decembrie 1995, este asemănător cu drapelul oficial al Frontului de Eliberare al Poporului Eritrean. Coroana cu ramura de măslin verticală este derivată din steagul din 1952, care avea un fundal albastru deschis pentru a onora Națiunile Unite. Culoarea verde a steagului reprezintă agricultura și zootehnia țării, albastrul reprezintă marea, iar roșul reprezintă sângele vărsat în lupta pentru libertate.

Steagul are un raport de 1:2.

Eritrea și Etiopia au fost ocupate de italieni între 1935-1941. Înainte de cel de-al doilea război mondial, Eritrea era mai dezvoltată și prosperă decât Etiopia. După înfrângerea Italiei în război, Etiopia a revenit la monarhia feudală pre-italiană, în timp ce Eritrea a fost predată guvernării britanice moderne sub mandatul Națiunilor Unite în 1949. Apariția naționalismului arab în anii 1940 a făcut ca partea musulmană din Eritrea să ceară independența față de guvernarea britanică. Între timp, Etiopia a încercat să revendice Eritreea numindu-o „provincia pierdută”. Câțiva ofițeri au propus ca Eritrea să fie separată în două părți: zona creștină pentru a fi contopită în Etiopia; zona musulmană pentru a fi alipită Sudanului. După dezbaterea internațională și intervenția Puterilor Aliate, Statele Unite au adoptat o rezoluție cu acordul Marii Britanii care a dus la crearea unei Eritree autonome în federație cu Etiopia în 1950.

La 15 septembrie 1952, Eritreea a devenit independentă față de guvernarea britanică [4] și a devenit parte autonomă a Etiopiei. Deoarece Organizația Națiunilor Unite a ajutat țara să-și obțină independența față de guvernarea britanică, steagul eritrean din 1952 a fost realizat cu un fundal albastru deschis pentru a onora asistența organizației. Steagul la acea vreme avea o coroană de măslin în centru, simbolizând pacea. Coroana a înconjurat o plantă cu șase frunze care reprezenta cele șase divizii administrative ale Eritreei.

După izbucnirea războiului civil în Eritrea, în 1961, împăratul etiopian Haile Selassie a interzis arborarea în locurile publice a steagului eritrean, a stemei și a tuturor celorlalte steme guvernamentale. El a anexat Eritrea în 1962 cu aprobarea Națiunilor Unite.

Frontul de Eliberare a Poporului Eritrean a luptat pentru independența țării, iar în ianuarie 1977, partidul a adoptat propriul drapel oficial. Steagul actual al Eritreei este asemănător cu drapelul oficial al partidului. Steagul avea trei triunghiuri: roșu, albastru și verde. Steaua galbenă din triunghiul roșu simboliza bogatele resurse minerale ale țării, cele cinci puncte reprezentând unitatea, eliberarea, dreptatea, democrația și progresul. După ce Eritrea a fost proclamată națiune independentă, steagul a fost modificat și prima sa arborarea oficială a avut loc la 24 mai 1993. În triunghiul roșu, o coroană aurie cu 14 frunze pe fiecare parte, derivată din steagul din 1952, a înlocuit steaua aurie a drapelului Frontului de Eliberare Eritrean. În 1995, numărul frunzelor în coroana a fost standardizat. Cele 30 de frunze simbolizează numărul de ani petrecuți în războiul civil înainte de a obține independența. Raportul lungime/lățime a drapelului a fost modificat de la 2:3 la 1:2.

Pe monedele nakfa (moneda oficială a Eritreei) emise în 1997 sune reprezentate șase animale native; pe revers monedele prezentau un grup de luptători ai Frontului de Eliberare Eritrean, ridicând steagul național și sloganul „Libertate, Egalitate și Dreptate” în limba engleză.

Drapel național
Drapelul Eritreei
Țară - Eritreea

Warning: getimagesize(/Image/Map/MP338010.gif): failed to open stream: No such file or directory in /home/mapnlee7/public_html/MAPNALL/article.php on line 532
Eritreea (oficial Statul Eritreea) este un stat în partea de nord-est a Africii, mărginit de Sudan (605 km) la nord și nord-vest, Etiopia (912 km) la sud și vest, Djibouti (113 km) la sud-est și Marea Roșie (1151 km) la est. Arhipelagul Dahlak și insulele Hanish din Marea Roșie fac parte din teritoriul Eritreei. Fostă colonie italiană și britanică, Eritreea a fost anexată de Etiopia în 1952, fapt ce a avut ca urmare un lung război de eliberare, care a culminat cu obținerea independenței Eritreei în 1993. Capitala Eritreei, și cel mai mare oraș, este Asmara.

În antichitate, Eritreea făcea parte din regatul Axumit; după slăbirea acestuia, în sec. VII, litoralul Eritreei este cucerit de arabi. În evul mediu, devine provincie a statului etiopian. Din sec. al XVI-lea, este sub influența Imperiului Otoman. În 1868, Massazva este ocupată de egipteni. În sec. al XIX-lea, Italia începe să se infiltreze, dar nu are autoritate decât asupra litoralului. În 1889, Italia proclamă coasta Eritreei drept colonia sa, cu denumirea de Eritreea, de la denumirea latină a Mării Roșii, Mare Erythraeum. După războiul dintre Italia și Etiopia, și în urma păcii de la Addis Abeba (1896), Etiopia este recunoscută ca stat independent, granița pe linia Mareb-Belasa-Mura marcând o entitate geografică și politică separată. În 1936, Eritreea este unită cu Somalia italiană și Etiopia în „Africa de Est italiană”, cu capitala la Asmara, după ce Mussolini cucerise Abisinia (fosta denumire a Etiopiei). În 1941, forțele engleze din Sudan eliberează Etiopia și ocupă Eritreea. Până în 1952, aceasta rămâne sub administrație britanică. În 1952, prin rezoluția ONU, Eritreea devine regiune autonomă iar, în 1962, provincie a statului etiopian. Se naște o mișcare de gherilă pentru obținerea autonomiei și apoi, pentru separarea de Etiopia. Rezistența armată continuă 30 de ani și se încheie cu 500.000 de refugiați și 100.000 de morți, la mijloc fiind interesele marilor puteri. Din 1977, Etiopia are un regim politic marxist, sprijinit de URSS și Cuba, care este împotriva mișcărilor naționale secesioniste. În 1991, se instituie un guvern provizoriu pentru a organiza un referendum asupra independenței, sub supravegherea ONU. Eritreea este declarată stat independent în mai 1993.
Cartier (oraș) - Țară
  •  Djibouti 
  •  Etiopia 
  •  Sudan